Un actor din "GAME OF THRONES" vine la BUCUREŞTI
Ian McElhinney, interpretul lui Barristan Selmy, unul dintre cei doi cavaleri aflaţi în slujba lui Daenarys Targaryen din serialul "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", va veni la Ice Comic Con, care se va desfăşura în perioada 15 - 16 noiembrie, la Palatul Copiilor din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Ian McElhinney este un actor cu o vastă experienţă, cariera sa începând în 1978. De atunci, el a jucat în numeroase filme şi producţii TV, printre care se numără "Crimele din Belfast/ The Fall", "Hornblower", "Dinastia Tudorilor/ The Tudors" şi "Ripper Street". Recent, el s-a remarcat prin portretizarea lui Ser Barristan Selmy din serialul de succes marca HBO "Game of Thrones".
McElhinney a citit cărţile lui George R.R. Martin care stau la baza serialului şi este un foarte bun cunoscător al întregului univers din Westeros. Acest lucru s-a potrivit foarte bine în creionarea lui Barristan, întrucât este unul dintre cele mai vârstnice personaje care au lucrat direct la curtea regala şi cunoaşte foarte bine parcursul celorlalte personaje, precum şi evenimentele politice care au avut loc de-a lungul timpului.
Ian McElhinney se alătura astfel lui Miltos Yerolemou, cunoscut pentru rolul lui Syrio Forel, profesorul care a învăţat-o pe Arya Stark să mânuiască sabia, precum şi artiştilor grafici Alessandro Vitti, Guillermo Ortego şi Noah Bradley.