TRAGEDIE în lumea teatrului. Un MARE ACTOR ROMÂN a murit
Actorul Dan Corneliu Borcia a murit, duminică dimineață, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferință cauzată de o boală incurabilă.
Dan Corneliu Borcia a fost timp de patru decenii actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. dar a avut colaborări cu mai multe teatre din București, între care 'Bulandra', 'Nottara' și Teatrul 'Mic'. De asemenea, Dan Corneliu Borcia este fondatorul Teatrului 'Pi Buni'.
Dan Corneliu Borcia a suferit în urmă cu două săptămâni o intervenție chirurgicală fiind din acel moment internat la secția de terapie intensivă a Spitalului din Roman, după care a fost transferat la o clinică din Iași.
Familia și prietenii actorului au demarat o campanie de donare de sânge din grupa AB, care să-i salveze viața acestuia.
Duminică dimineață, actorul a pierdut lupta cu boala și a încetat din viață.