MENIU

Surorile Oșoianu - drama din spatele celebrității răsunătoare: greu încercate de soartă. VIDEO

Multă lume le-a ascultat piesele, însă puțini le știu povestea. Surorile Oșoianu, cunoscutele interprete de muzică populară, au trăit drama vieții în momentul în care mama lor murit. Rămase singure pe lume, cele cinci surori au devenit înger păzitor pentru fratele lor mai mic și cu probleme grave de sănătate. Surorile Oșoianu și-au dedicat viața muzicii, au cântat ani întregi fără bani, iar acum vocile lor se aud pe coloana sonoră a filmului "Black Adam". 

În spatele succesului răsunător de azi se ascund sacrificii mari.

Cele cinci cântărețe de folclor au povestit, într-un podcast, că moartea mamei lor a fost un moment dureros pentru întreaga familie.

Femeia a privit până în ultima clipă o fotografie cu cele cinci surori.

"Ea stia, a zis ca nu ii pare rau ca pleaca si ii pare rau ce ne lasa noua. Si a adormit privind poza de pe perete, a tintit cu ochii spre poza aia si s-a dus linistita. Credem ca ea acum se bucura pentru noi", spune una din surori.

Imediat după tragicul eveniment care le-a marcat viața, surorile Oșoianu s-au văzut nevoite să aibă grijă de fratele lor mai mic, imobilizat la pat.

"Se simte foarte bine alaturi de noi. Acum, in ultimul timp, nu vede, aude mai greu", povesteste una din surori.

Surorile Oșoianu au fost pasionate de muzică de când erau niște copile, iar mai apoi și-au văzut visul devenit realitate. Deși vin de peste Prut, sunt convinse că România și Moldova sunt una și aceeași țară.

Cele cinci surori au urcat pe scenă alături de Subcarpați și Irina Rimes, dar muzica lor se aude și peste hotare.