MENIU

Sophia Loren, atac dur la adresa actriţelor de azi. "Hollywood-ul din vremea mea era mai bun"

Actriţa italiană Sophia Loren a criticat tinerele vedete de la Hollywood care apelează la ajutorul chirurgiei plastice.

Artista în vârstă de 81 de ani a averizat că rezultatul s-ar putea să nu aibă efectul scontat, ci unul opus, scrie Page Six.

"Fetele acestea tinere ar trebui să fie mult mai atente şi mai selective atunci cu ceea ce aleg să facă cu trupurile şi cu chipurile lor", a spus Sophia Loren. "Adică, nu poţi şti sigur dacă vei ajunge pe mâinile unui medic cu adevărat bun... şi la final ajungi să arăţi mai rău decât credeai tu că arăţi iniţial", a adăugat ea.

De asemenea, actriţa a afirmat că în perioada tinereţii sale "meritul unei actriţe avea la bază talentul ei": "Acum, când oamenii mă întâlnesc, îşi scot telefoanele ca să facă fotografii. Nu ştiu prea multe lucruri despre social media, dar se pare că asta e ceea ce îi face acum faimoşi pe oameni. Hollywood-ul din vremea mea era mai bun - erai cunoscut pentru abilităţile tale şi pentru talentul tău. Am fost foarte norocoasă să fiu parte a acelor vremuri", a spus în cele din urmă Sophia Loren.

Sofia Scicolone - pe numele său real - s-a născut la Roma, pe 20 septembrie 1934, ca fiică a unei actriţe frustrate că iubitul său a refuzat să o ia de nevastă. A crescut în Pozzuoli, un orăşel sărăcăcios lângă Napoli, unde, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost nevoită să cerşească mâncare de partea soldaţii americani.

S-a mutat mai târziu la Roma, cu mama sa, unde a reuşit să câştige ceva bani pentru amândouă ca model în câteva reviste şi să obţină premii în concursuri de frumuseţe. Într-un astfel de concurs, în 1950, a fost remarcată de Carlo Ponti, care i-a oferit primele roluri de cinema. Loren şi Ponti, care a murit în 2007, la vârsta de 94 de ani, au fost căsătoriţi 50 de ani. Cei doi au împreună doi fii.

De-a lungul carierei sale spectaculoase, Sophia Loren a fost laureată la Oscar, la Globurile de Aur, Cannes şi BAFTA.