Sharon Stone, declarația cu care și-a șocat fanii
Actriţa Sharon Stone, în vârstă de 56 de ani, spune că nu a mai mers la sala de gimnastică de la începutul anului, însă recunoaşte că simte încă o presiune din partea presei şi îşi doreşte să arate bine în bikini în timpul vacanţei, pentru a evita pozele delicate, spunând că se teme de celulită.
"Nu am mai lucrat (la sala de gimnastică, n.r.) de câteva luni, pentru că nu am avut chef. Dar acum o să merg în vacanţă şi ştiu că (presa, n.r.) va face cerc în jurul posteriorului meu şi va face una dintre pozele acelea exagerate, spunând «Ce s-a întâmplat cu posteriorul ei. Este o pungă cu brânză»", a declarat actriţa pentru E! News, potrivit Mediafax.ro.
"Aş vrea doar să spun că este o brânză Brie fină", a glumit actriţa.
Sharon Stone a spus însă că atunci când merge la sală munceşte ca o "sălbatică". De asemenea, a menţionat că îi place să înoate.