MENIU

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

Sărbătoarea celui mai mare prooroc

Astăzi, în prima zi după Bobotează, ortodocşii îl serbează pe Sfântul Ioan Botezătorul. Este ziua care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi este prilej de petrecere pentru toţi cei care poartă în suflet credinţa Sfântului Ioan, şi pentru cei care îi poartă numele.

Sărbătoarea Botezului Domnului este urmată în calendarele creştin-ortodoxe de cea a martorului Luminii, Sfântul Ioan Botezătorul.

Potrivit Vechiului Testament, el este cel mai mare om născut din femeie şi este premergătorul Domnului.

Alături de tradiţia bisericească, se păstrează şi cu această ocazie obiceiurile populare vechi. Astăzi femeile sunt stăpâne în casă. Ele petrec cu mâncare şi băutură, dar fără bărbaţi. Tinerele neveste sunt primite în rândul femeilor căsătorite care formează o colectivitate închegată.

De asemenea, este o zi a bucuriei. Cine nu se înveseleşte astăzi, nu va râde tot anul. Sfântul Ioan este şi protectorul copiilor. El îi fereşte de necazuri dar mai ales, fereşte pruncii să nu moară nebotezaţi.

Se mai crede că în acestă zi a fost făcută lumea. Credincioşii sunt chemaţi în biserici să-l slăvească pe Sfântul Ioan, cel care a primit darul de a-l boteza pe Iisus Hristos.

Bogăţia spirituală a Sfântului Ioan este purtată în sufletele creştinilor de peste două milenii. Ca semn de credinţă, foarte mulţi îi poartă numele.
Mai multe articole despre:
Sărbătoare sfântul Ioan Botezătorul