Secretul păstrat de Stela Enache timp de 40 de ani
Publicul care a privit-o și a admirat-o pe Stela Enache nu a știut că atunci urca pe scenă, pe parcursul carierei ei de peste 40 de ani, Stela își punea o ”mască” invizibilă, sub care ascundea orice problemă, pentru a fi zâmbitoare în fața oamenilor.
”Aveam probleme, eram supărată… Nu are nimeni nici o vină că tu treci prin ce treci. Nu mi-a plăcut niciodată să le arăt celor din jurul meu că eu sunt supărată sau tristă. Întotdeauna există niște măști pe care le pui. Asta am învățat-o de pe scenă. Omul care vine la spectacol vrea să se distreze, să te vadă, să te bucure. Scena e scenă, se pune masca și apoi plângem singuri când nu ne vede nimeni. Am aflat că tatăl meu este mort, în România. Eu eram în Norvegia, trebuia să cânt. Am cântat, numai eu știu prin ce am trecut, dar nu a sesizat nimeni nimic. Asta este scena, asta e viața!”, a declarat Stela Enache, la Antena Stars.