MENIU

Să fie nunta anului? Cuplul celebru care şi-ar putea oficializa relaţia

Să fie nunta anului? Cuplul celebru care şi-ar putea oficializa relaţia
<p>Prinţul Harry şi Cressida Bonas</p>

Prinţul Harry, în vârstă de 29 de ani, şi iubita lui, Cressida Bonas, au apărut în public de două ori weekendul trecut, renunţând astfel la discreţia lor obişnuită şi determinând presa britanică să vorbească, luni, despre o oficializare a relaţiei celor doi.

"Este oare acesta un semn că prinţul Harry va avea parte în curând de o logodnă regală?", se întreabă The Daily Telegraph, publicând pe prima pagină, ca şi The Times, o fotografie a acestuia, alături de tânăra lui iubită în vârstă de 25 de ani, realizată duminică la stadionul Twickenham, cu ocazia meciului dintre Anglia şi Ţara Galilor, în cadrul Turneului celor şase naţiuni la rugby, scrie Mediafax.ro.

Cei doi, care au fost văzuţi împreună pentru prima dată în iulie 2012, au "făcut absolut tot în trecut pentru a evita să fie fotografiaţi", afirmă acelaşi cotidian britanic, care notează că al doilea fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana "se apropie de vârsta la care majoritatea membrilor familiei regale s-au căsătorit".

Vineri, prezenţa pentru prima dată a Cressidei Bonas la un angajament oficial al prinţului Harry, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul britanic, nu a trecut neobservată. Mai multe fotografii apărute în presă o arătau în tribunele stadionului Wembley în timp ce îl îmbrăţişa pe Harry, la un eveniment de caritate în beneficiul tinerilor, unde prinţul britanic a susţinut un discurs.

The Mail on Sunday a văzut în aceste mărturii publice de afecţiune "rezultatul unor săptămâni de planificări, unor luni de discuţii" şi voinţa "de a ieşi din umbră" din partea Cressidei, fiica unei aristocrate mondene, fost manechin în anii '60, Mary-Gaye Curzon, şi a unui antreprenor, Jeffrey Bonas.

Potrivit presei britanice, Cressida Bonas lucrează în marketing, la Londra.

Fratele prinţului William, care s-a căsătorit la vârsta de 28 de ani cu Kate Middleton, prinţul Harry a renunţat de curând la elicopterele de luptă Apache pentru un post în statul major al armatei britanice, cu sediul în Londra.

Mai multe articole despre:
nuntă căsătorie Prinţul Harry logodnă