MENIU

S-a aflat cine va fi noul Agent 007, după ce Daniel Craig a renunțat la rolul care l-a făcut celebru

Interpreții rolului Bond la Muzeul Figurilor de ceară Madamme Tussauds. Foto/Profimedia

După ce timp de 15 ani Daniel Craig a fost întruchiparea celebrului spion britanic, producătorii filmelor „James Bond” s-ar fi decis asupra actorului care va prelua fracul emblematicului spion.

În vârstă de 33 de ani, actorul britanic Aaron Taylor-Johnson este cunoscut pentru rolurile din filme precum Kick-Ass, Bullet Train sau din seria Avengers iar alegerea sa pentru a fi noul James Bond ar fi o surpriză având în vedere că pentru rol au fost vehiculate unele dintre cele mai mari nume ale cinematografiei britanice din ultimii ani.

Daniel Craig, în vârstă de 56 de ani, a interpretat rolul emblematicului spion MI6 timp de 15 ani, în 5 filme. El a renunţat la acest rol după filmul No Time To Die din 2021, care a stabilit un record de încasări pentru franciza de spionaj.

Compania Eon Productions, care produce filmele seriei James Bond, a anunţat că va începe filmările la o nouă producţie în cursul acestui an.

„Bond este rolul ce i s-a propus lui Aaron, dacă va dori să-l accepte. Oferta formală se află pe masă şi compania aşteaptă un răspuns”, a declarat o sursă citată de The Sun sub acoperirea anonimatului. „În ceea ce o priveşte pe Eon, Aaron va semna contractul în zilele următoare şi vor începe pregătirile pentru a face marele anunţ”, a mai adăugat sursa citată.

Scenariul pentru următorul film ar fi aproape gata

Următorul film al francizei James Bond a fost întârziat de dubla grevă care a paralizat anul trecut producția cinematografică la Hollywood.

Potrivit The Sun, în prezent se lucrează la finalizarea scenariului, iar filmările vor începe la Pinewood Studios din Buckinghamshire.

Printre numele vehiculate că ar putea prelua rolul agentului 007 s-au numărat Cillian Murphy, tocmai premiat cu Premiul Oscar, Idris Elba, Henry Cavill şi James Norton. Șansele lui Cavill, considerat mult timp marele favorit pentru a fi noul 007, să primească rolul au scăzut semnificativ în ultima perioadă din cauza celorlalte proiecte pe care acesta le-a acceptat.

Întrebat săptămâna trecută dacă ar accepta rolul lui James Bond, Aaron Taylor-Johnson a dat un răspuns evaziv: „Mi se pare încântător şi minunat că oamenii mă văd în acest rol. O iau ca pe un mare compliment”.

Mai multe articole despre:
cine este noul james bond james bond agent 007