Romaniţa Iovan, fosta soţie a lui ADRIAN IOVAN, mesaj SFÂŞIETOR în memoria pilotului

Romaniţa Iovan a postat un mesaj pe contul său de Facebook în memoria fostului său soţ, ADRIAN IOVAN. Designerul a ales să posteze o poezie compusă după moartea lui Adrian Iovan de către Geo Ciolcan, tatăl său.

"IN MEMORIAM – ADRIAN IOVAN

De Geo Ciolcan

Ce iarnă sumbră cade peste noi ,
Din Cer, zăpada pare o visare ,
Inoată Ţara-n veşnicul noroi
Când şterge-un anotimp din calendare;

Natura e duşmanul cel perfid
Care ne pune viaţa la-ncercare,
Dar oamenii-s mai răi,punând la zid
Pe cei mai slabi şi fără apărare;

Se bat ca lupii cei flămânzi, din crâng,
Dorind s-ajungă-n funcţii, să prospere,
Ei nu văd ochii celor care plâng,
Din lacrimi şi durere fac avere;

Se-nalţă Statul pe statui de lut
Ce vor cădea la primul vânt de seară,
Oameni – roboţi, o luăm de la-nceput
Să ne zidim în dragoste de Ţară;

Dar, ce folos de inimi si de toţi
Care mai cred în reveniri şi-n bine
Când impostura generează hoţi
Pătrunşi, perfid, în stupul de albine?

Dar, ce folos că ochii ne sunt plânşi
Şi rugăciuni se-aud din gură-n gură,
Când roiul e spurcat de-atâţia inşi
Ajunşi pe trepte mari, prin sinecură?

Avem dovada faptului sever
A celor afirmate cu – ntristare,
Când aripile ce pluteau pe Cer
N-au mai putut sau n-au mai vrut să zboare,

Şi-ngreunate, ca de-o piatră grea,
Intrând cu gravitaţia în horă
Şi-au început plutirea, ce murea
Într-un impact c-o forţă-aşa majoră;

De ghiaţă, aripile au căzut
Cum cad pe lampă fluturii în noapte,
Şi cerul s-a rotit în azimut
Oprind busola la cuvântul – Moarte !

Dar, n-a fost ghiaţă doar pe fuselaj
Şi nu doar aripile-au fost givrate,
Ca într-un joc al morţii, cu linşaj,
Şi inimile fost-au îngheţate;

Da, inimile celor ce domnesc
Peste o Ţară renăscută, iară,
De ghiaţă-au fost, dar neamul românesc
E mult prea viu în Ţara glaciară!

Plecat ca să salveze vieţi, în zbor
Spre partea Ţării cu a ei Biharea,
Pilotul îndrăgit, cuTricolor,
N-a mai putut privi cu zâmbet zarea,

Totul s-a frânt în vuiet crud de brad
Într-o pădure ce şi-acum suspină,
Şi pe zăpadă conifere ard
În candele tămâie de răşină;

Cu viaţa ta, pierdută prin nămeţi,
Deşi puteai ca să rămâi în viaţă,
Ai dăruit la oameni alte vieţi
Ca ei să vadă-o nouă dimineaţă;

Tu nu mai eşti acuma printre noi,
Surâzător şi vesel c-altă dată;
Ce mai contează – eşti printre eroi,
Doar că Bubuţu nu mai are tată!

Poate, din Cer, pe avion stelar,
La manşă cu Luceafărul de Seară,
Să mai cobori la Albert, şi, arar,
Să-l vezi cum creşte, ca să nu te doară

Iovane Adrian, pilot de soi,
Să nu te doară Iarna cu Infernul ,
Că mai puteai să locuieşti cu noi,
Dar te-au învins : Chemarea si Sistemul!"