MENIU

RECLAMA din cauza căreia Scarlett Johansson a pierdut rolul de AMBASADOR caritabil Oxfam

Scarlet Johansson

Scarlett Johansson a pus capăt colaborării sale de opt ani cu organizaţia umanitară Oxfam, pe care o reprezenta în calitate de ambasadoare, după ce a fost criticată din cauza sprijinului pe care actriţa americană l-a oferit unei companii israeliene care operează în Cisiordania.

Într-un comunicat de presă dat publicităţii, miercuri, de purtătorul de cuvânt al vedetei americane se afirmă că actriţa în vârstă de 29 de ani are "diferenţe de opinii fundamentale" cu Oxfam International, întrucât acest grup ce cuprinde mai multe organizaţii umanitare se opune oricărei forme de comerţ cu aşezările israeliene din acea regiune, considerând că acestea sunt ilegale şi că ele neagă drepturile palestinienilor, potrivit foxnews.com.

"Scarlett Johansson a decis să renunţe la titlul de ambasadoare Oxfam după o colaborare ce a durat opt ani. Ea şi Oxfam au diferenţe de opinii fundamentale în ceea ce priveşte boicotul, retragerea investiţiilor şi adoptarea de sancţiuni. Este foarte mândră de realizările sale şi de eforturile depuse la galele de strângere de fonduri organizate în timpul colaborării sale cu Oxfam", se afirmă în acel comunicat.

La începutul acestei luni, actriţa americană a devenit primul ambasador global al companiei SodaStream International Ltd. şi urmează să apară într-o reclamă pentru acest producător de băuturi răcoritoare, ce va fi difuzată în timpul galei Super Bowl, pe 2 februarie.

SodaStream International a fost criticată de activiştii pro-palestinieni pentru faptul că şi-a menţinut o fabrică de mari dimensiuni într-o colonie israeliană din Cisiordania, un teritoriu ocupat de Israel în 1967 şi reclamat de palestinieni.

Răspunzând acestor critici, Scarlett Johansson a declarat, săptămâna trecută, că este "o susţinătoare a cooperării economice şi a interacţiunii sociale între un Israel democratic şi Palestina".

Oxfam a reacţionat imediat, spunând că "va analiza implicaţiile pe care le are noua declaraţie a ei asupra rolului de ambasador global pentru Oxfam deţinut de Scarlett Johansson".

Scarlett Johansson a lucrat ca ambasador global pentru Oxfam din anul 2007, strângând fonduri şi promovând eforturile de combatere a sărăciei globale. În rolul ei de ambasadoare Oxfam, actriţa americană a călătorit în India, Sri Lanka şi Kenya pentru a creşte gradul de conştientizare în rândul opiniei publice în legătură cu impactul pe care le au asupra oamenilor dezastrele traumatizante şi sărăcia cronică.

Mai multe articole despre:
Scarlett Johansson ambasador oxfam oxfam