MENIU

Ramona, o bucureşteancă de 25 de ani, STAR la Hollywood

Ramona Ţibrin

Locuieşte de numai doi ani în Beverly Hills şi a reuşit deja să obţină roluri în filme produse la Hollywood. Este vorba despre Ramona Ţibrin, o tânără născută în Bucureşti, care a fost de acord să ne spună povestea sa. Vă prezentăm primul interviu acordat de actriţă presei din România.

"Eu cochetam de mult cu actoria şi mi-am dat seama în timp că vreau să fac trecerea de la modelling la industria filmului. Am avut câteva proiecte mici în România şi câteva în Istanbul, unde am petrecut mult timp, având contracte acolo pentru modelling.
În Istanbul chiar am avut audiţie şi am fost finalistă pentru personajul principal feminin din serialul "Suleyman Magnificul". Alegerea a fost între mine şi actriţa din Germania. Am pierdut rolul, decizia fiind motivată prin faptul că Hurrem, aşa cum spune istoria, nu era o femeie foarte frumoasă şi din acest motiv nu am fost cea mai bună opţiune pentru a da viaţă personajului. Experienţa aceasta m-a făcut însă să îmi dau seama cât de mult îmi doresc să o iau pe această cale şi, când am ajuns în Los Angeles, Mecca cinematografiei, mi-am dat silinţa să învăţ cât mai multe despre lumea asta, să cunosc cât mai mulţi oameni şi să spun da oricărei oportunităţi. Având un cerc mare de cunoştinţe, un prieten îţi prezintă un scriitor care îţi prezintă un director care îţi prezintă un producător care îţi prezintă un agent şi aşa mai departe... Cu cât cunoşteam mai mulţi oameni, cu atât prindeam mai multe ocazii de a participa la audiţii.", a spus Ramona într-un interviu acordat ziarulring.ro.
Mai multe articole despre:
Hollywood actriţă star ramona Ramona Ţibrin