Pentru al noulea an consecutiv este cel mai bine plătit manechin din lume
Top-modelul brazilian Gisele Bundchen a ocupat pentru al noulea an consecutiv primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume, după ce a obţinut în perioada iunie 2014 - iunie 2015 venituri de 44 milioane de dolari.
Gisele Bundchen, în vârstă de 34 de ani, este căsătorită cu jucătorul de fotbal american Tom Brady, cu care are doi copii. Veniturile obţinute de modelul brazilian provin din contractele de modă şi din alte colaborări, precum cele semnate cu grupul H&M, casa de modă Chanel şi designerul Carolina Herrera. Sumele reprezintă veniturile brute, înainte de achitarea taxelor şi impozitelor aferente.
Pe locul al doilea s-a clasat Cara Delevingne, care a obţinut venituri de 9 milioane de dolari.
Locul al treilea a revenit colegei sale de la aceeaşi casă de modă, brazilianca Adriana Lima, cu venituri similare.
Top-modelul olandez Doutzen Kroes, ocupă locul al patrulea în acest top, cu venituri de 7,5 milioane de dolari.
Topul este completat, în ordine, de Natalia Vodianova (7 milioane de dolari), Miranda Kerr (5,5 milioane de dolari), Joan Smalls (5,5 milioane de dolari), Lara Stone (5 milioane de dolari), Alessandra Ambrosio (5 milioane de dolari), Candice Swanepoel (5 milioane de dolari), Karlie Kloss (5 milioane de dolari), Carolyn Murphy (4,5 milioane de dolari), Kate Moss (4,5 milioane de dolari), Liu Wen (4,5 milioane de dolari), Daria Werbowy (4,5 milioane de dolari), Kendall Jenner (4 milioane de dolari), Hilary Rhoda (3,5 milioane de dolari), Jourdan Dunn (3,5 milioane de dolari), Kate Upton (3,5 milioane de dolari), Anja Rubik (3,5 milioane de dolari) și Edita Vilkeviciute (3,5 milioane de dolari).