Oscar Pistorius, dezvăluire șoc. Ce s-a întâmplat în noaptea în care și-a ucis iubita
Atletul sud-african a acordat un interviu în care a vorbit despre noaptea în care și-a omorât iubita, pe Reeva Steenkamp. Oscar Pistorius (29 de ani) insistă și acum că este nevinovat. Acesta urmează să-și afle sentința și riscă să petreacă până la 15 ani de închisoare.
Campionul paralimpic susține că a împușcat-o pe Reeva Steenkamp pe 14 februarie 2013 prin ușa de la baie pentru că a confundat-o cu un hoț, relatează Mirror, citat de Click.ro.
Oscar Pistorius a acordat un interviu ce va fi difuzat în Marea Britanie vineri (23 iunie), în care a povestit cum a decurs noaptea în care a omorât-o pe iubita lui: „Am auzit un zgomot în baie și, fără să-mi dau seama, am tras două focuri. Am deschis ușa și am văzut-o pe Reeva pe toaletă. Și, în acel moment, mi-am dat seama că am ucis-o. Știam că e moartă. M-am așezat în genunchi și am luat-o în brațe. Era sânge peste tot și nu știam ce să fac. Voiam să o ridic de jos, dar era atât de mult sânge că nu mă puteam ridica. Aveam impresia că Reeva respira. (...) Am ucis-o pe Reeva și va trebui să trăiesc cu asta. Încă simt mirosul sângelui ei”.
De asemenea, Oscar Pistorius susține că nu poate dormi și că are coșmaruri Reeva.