MENIU

Oana Lis e ÎNSĂRCINATĂ. Reacţia ŞOC a lui Viorel Lis, când a auzit vestea

Oana Lis şi Viorel Lis

Oana Lis (35 de ani) îşi dorea de multă vreme un copil, iar marţi a primit vestea cea mare: este gravidă. Însă fericirea îi este umbrită de problemele cu soţul ei, Viorel Lis (70 de ani).

"M-am simţit mai rău în ultimele trei săptămâni, le-am pus pe baza stresului. Dar s-ar putea să fiu şi gravidă, am făcut tratamente lunile astea, de fertilizare. Dar nu aş vrea să fiu gravidă acum. Viorel mi-a spus că nu s-ar implica. Mă înebuneşte gândul că sunt singură, fără familie, fără Viorel”, a spus Oana, la Antena 1, scrie click.ro.

Invitată în platoul emisiunii Acces Direct, Oana a fost convinsă de Simona Gherghe să facă un test de sarcină. Rezultatul a confirmat bănuielile: Oana Lis e gravidă.

"Am rămas fără cuvinte. Chiar nu e momentul potrivit", a completat Oana, după ce a văzut cele două liniuţe care indicau că e însărcinată.

Temerile Oanei sunt bine întemeiate: nu numai că Viorel Lis are mari probleme de sănătate şi ajunge să uită ce face, dar el a fost prins recent când se afla în camera unei prostituate. Când a aflat de aventurile soţului ei, Oana a spus că vrea să divorţeze şi a plecat de acasă.

La scurt timp, şi Lis a plecat, la un prieten la Piteşti. Acolo se afla când a aflat că soţia lui este însărcinată. Lis nu a fost deloc bucuros că va fi din nou tată: e îngrijorat că e prea în vârstă. Însă a recunscut că va fi alături de Oana, oricare ar fi decizia ei.

"Ce să zic, nu am ce să zic, faci tu ce vrei. Fericirea mea e să mă împac cu tine. Nu prea mă bucură venirea unui copil, la vârsta mea.. Dacă este, este. O să avem grijă de copil împreună. Oana e iubirea vieţii mele", a spus Lis, tot la emisiunea Acces Direct.