O fostă membră a Spice Girls recunoaște că a făcut sex cu femei
Cântăreaţa Mel B, fostă membră a trupei Spice Girls, a declarat că a experimentat sexul cu femei timp de câţiva ani, dar nu s-a considerat niciodată lesbiană, informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.
Mel B, pe numele său real Melanie Janine Brown, în vârstă de 39 de ani, este căsătorită în prezent cu Stephen Belafonte.
Aceasta a spus într-un interviu, în cadrul emisiunii "Chatty Man" de la televiziunea britanică Channel 4, că experineţele sale sexuale alături de femei au fost ceva mai mult decât o simplă fază de explorare personală.
Totodată, cântăreaţa a spus că în prezent nu mai simte niciun fel de atracţie sexuală faţă de femei.
"Am fost una dintre femeile alea. Acum sunt măritată şi fericită, dar am fost una dintre ele pentru câţiva ani", a declarat fosta membră Spice Girls, care a precizat că nu se consideră lesbiană.
Cântăreaţa a mai vorbit în trecut despre relaţiile sale cu femei, recunoscând, în 2013, că a fost îndrăgostită de Christa Parker, cu care a avut o relaţie timp de cinci ani, după ce s-a mutat la Los Angeles.
Mel B, care a devenit între timp mama a trei copii, este în prezent vedetă de televiziune şi a fost una dintre cele cinci membre ale trupei Spice Girls.
Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, "Wannabe", în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, "Girl Power".
Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm - au lansat un al treilea album în 2000, "Forever", iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.
În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul "Return of the Spice Girls", care s-a bucurat de un enorm succes. Membrele grupului au avut o apariţie spectaculoasă în vara anului 2012, când au cântat din nou împreună după mulţi ani, la ceremonia de încheiere a Jocurilor Olimpice de la Londra.