Nou dosar penal în familia Clejanilor. Tatăl lui Fulgy, cercetat penal pentru amenințare
Ioniță de la Clejani este cercetat de polițiștii Secției 12, după ce un jurnalist a depus pe numele acestuia o plângere pentru infracțiunea de amenințare. Incidentul ar fi avut loc, sâmbătă, în fața casei în care locuiește artistul. Jurnalistul realiza acolo un material de presă referitor la derapajele comportamentale ale lui Fulgy, fiul acestuia. Inițial, reporterul a fost lovit și lăsat fără telefon de mezinul familiei de la Clejani. Pentru că a depus plângere penală împotriva fiului său, artistul a trecut la amenințări.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, Ioniță de la Clejani este vizat de un dosar penal, după ce polițiștii s-au sesizat pentru infracțiunea de amenințare.
Toate acestea s-au întâmplat după ce Fulgy a amenințat și a lovit un jurnalist și i-a furat telefonul acestuia. În secția de poliție, Ioniță de la Clejani a vrut să înapoieze telefonul reporterului, însă, în acel moment, l-a amenințat cu moartea și cu diverse acte de violență.
Polițiștii Secției 12 s-au sesizat, iar Ioniță de la Clejani urmează să fie audiat zilele viitoare.
În ceea ce îl privește pe Fulgy, acesta se află în arest la domiciliu, după ce a fost ridicat și prezentat instanței Judecătoriei Sectorului 3, cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie. Magistrații au decis însă că inculpatul poate fi cercetat și în arest la domiciliu.