Narcisa Suciu: "În Finlanda, nu sunt vedetă. Sunt doar o femeie fericită!"
Narcisa Suciu a vorbit, într-un interviu pentru formula-as.ro, despre viaţa ei în Finlanda.
"Dacă sunt fericită în Finlanda? Da! Cu siguranţă, da! Altfel nu aş fi stat! Am o viaţă care unora le-ar părea comună, departe de reflectoarele scenei, dar care pe mine mă mulţumeşte pe deplin, mă face să mă simt împlinită, împăcată. Agitaţia pe care o trăiam când locuiam în România a dispărut. Acum e lumină şi linişte în sufletul meu şi sunt alături de un bărbat care mă iubeşte şi pe care îl iubesc. Veikko îmi oferă o viaţă tihnită şi confortabilă, nu trebuie să mă gândesc că trebuie să pun o pâine pe masă, aşa cum se întâmpla în România. Este un bărbat care m-a plăcut şi care m-a asumat cu totul, fără rezerve şi fără nicio condiţie, din clipa în care a început relaţia noastră. Ne-am cunoscut pe un site de socializare, pe Internet. După vreun an şi ceva de relaţie la distanţă şi după mai multe drumuri între cele două ţări, chiar dacă el era dispus să vândă tot ce avea şi să se mute la Bucureşti (aflase că există şi în România terenuri de golf - marea lui pasiune!), am luat hotărârea ca, de dragul Dariei, care mi-a zis că ea nu mai vrea să aibă o mamă "vedetă", să plecăm împreună în Finlanda. Şi aşa, din 2010, viaţa mea a luat alt curs: acolo nu sunt vedetă, sunt doar o femeie fericită!", a spus Narcisa Suciu.
Întrebată dacă a regretat vreodată plecarea din România, Narcisa a răspuns: "Nu. Nu am regretat nicio clipă că am făcut asta, că n-am rămas în România de dragul carierei. O carieră care, oricum, îşi atinsese vârful, pentru condiţiile anilor 2000. Străbătusem toate etapele".