MENIU

Naomi Campbell, implicată într-un scandal uriaș. A folosit banii din donații pentru cheltuieli de lux

Naomi Campbell a fost implicată în mai multe scandaluri financiare de-a lungul carierei

Top-modelul Naomi Campbell se află în centrul unui nou scandal uriaș, legat de modul în care ar fi cheltuit banii adunați de o organizație caritabilă pe care a înființat-o și o patronează. Vedeta s-a dezvinovățit, afirmând că managementul funației îi scăpase de sub control.

Joi, autoritatea de reglementare a asociaţiilor de caritate din Regatul Unit a dezvăluit că între aprilie 2016 şi iulie 2022, doar 8,5% din cheltuielile globale ale asociaţiei "Fashion for Relief", dedicate luptei împotriva sărăciei, au fost consacrate unor subvenții caritative.

Printre cheltuielile criticate: un bilet de avion de 12.300 de lire sterline de la Londra la Nisa pentru transferul unor opere de artă şi al unor bijuterii sau decontarea unei note de plată la un hotel în valoare de 7.800 de lire sterline pentru trei nopţi de cazare.

"Fashion for Relief" a fost radiată din registrul asociaţiilor de caritate.

Informaţia a fost publicată în contextul în care celebrul top-model Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, se află la Paris, unde a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor de ministrul francez al Culturii, Rachida Dati.

"Sunt extrem de îngrijorată. Am demarat propria anchetă, pentru că eu nu deţineam controlul asupra organizaţiei mele de caritate, l-am încredinţat unui avocat", a declarat ea în faţa reprezentanţilor presei.

Mai multe articole despre:
Naomi Campbell scandal bani donatii furt