MENIU

Modul umilitor în care Madonna şi-a pedepsit un dansator. "El îi tot cerea scuze"

Madonna i-a cerut unui dansator din echipa ei să îi sărute picioarele, drept pedeapsă că a întârziat la repetiţii.

Cântăreaţa americană Madonna şi-a pedepsit într-un mod umilitor unul dintre dansatori. Pentru că acesta a întârziat la repetiţii, artista în vârstă de 57 de ani l-a pus să îi sărute picioarele.

„Dansatorul nu întârziase decât câteva minute şi el îi tot cerea scuze pentru asta”, a povestit un martor. Aşadar, solista i-a spus că dacă vrea să îl ierte, va trebui să îngenuncheze şi să îi pupe picioarele. Acesta s-a conformat imediat, scrie NY Daily News.

Totuşi, martorul a precizat că nu ştie dacă Madonna vorbea sau nu serios atunci când a cerut asta, însă cert este că „doleanţa” i-a fost ascultată.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi „Queen of Pop” („regina muzicii pop”), Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX,  cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume.

 În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Mai multe articole despre:
Madonna pedeapsă picioare dansator întârziat