MENIU

Mircea Baniciu, MESAJ DUR către Nicu Covaci! Iată ce-i transmite

Mircea Baniciu, MESAJ DUR către Nicu Covaci! Iată ce-i transmite

Scandalul dintre Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, şi foşti componenţi ai formaţiei a fost tranşat de instanţele judecătoreşti. Nicu Covaci i-a intentat proces fostului vocalist al formaţiei Phoenix acuzându-l că nu are drepturi asupra melodiilor din repertoriul grupului pe care le cânta în concerte.

Tribunalul Bucureşti i-a recunoscut lui Nicu Covaci calitatea de autor al unor melodii din repertoriul trupei Phoenix, ce au fost preluate şi interpretate de Mircea Baniciu şi Iosef Kappl, dar i-a respins cererea de acordare a unor daune materiale şi morale, decizia nefiind definitivă. Pe toată durata procesului, Nicu Covaci şi Mircea Baniciu au avut schimburi de replici acide, atât în articolele de presă, cât şi pe reţelele de socializare. Falia amiciţiei şubrede dintre ei s-a mărit considerabil, iar acum nici măcar nu se mai salută, deşi au fost prieteni ani buni şi au împărţit împreună şi bucurii, dar şi momente dificile. Mircea Baniciu a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro despre stadiul în care se află relaţia cu Nicu Covaci.
 
Solistul şi chitaristul formaţiei "Pasărea Rock" afirmă că prietenia cu Nicu este de domeniul trecutului şi aşa va rămâne pentru totdeauna. "Nu, din păcate, n-am mai vorbit cu Nicu Covaci nici măcar la tribunal. Nu ne-am dat nici bună ziua!, şi ăsta e rezultatul unor lucruri pe care el sau poate că noi nu le-am înţeles. Eu cred că aceste lucruri sunt irecuperabile", a declarat Mircea Baniciu.
Mai multe articole despre:
Phoenix Nicu Covaci Mircea Baniciu