MENIU

Mioara Roman se teme pentru sarcina Oanei

<p>Oana Roman </p>

OANA ROMAN se pregăteşte să aducă pe lume primul ei copil, o fetiţă pe care o va numi Izabela Maria. Deşi sarcina nu a avut complicaţii, fiica fostului premier Petre Roman se teme de durerile pe care le va avea la naştere şi are mari emoţii, aşa cum a mărturisit chiar mama Oanei.

Mioara Roman a explicat că, pe ultima sută de metri, OANA ROMAN e din ce în ce mai nervoasă. Nici Mioara nu e mai calmă şi abia aşteapta ca fiica ei să nască.

"Se odihneşte mai mult decât de obicei, are mari emoţii şi a devenit extrem de nervoasă. Sunt superstiţioasă şi mi-e teamă pentru Oana, abia aştept să nască şi să fie bine", a declarat Mioara pentru ziarulring.ro.

Cât despre cadouri atât pentru bebeluş, cât şi pentru mămică, Mioara e deja pregătită: "Pentru cea mică am pregătit o casetă din argint pe care i-o voi face cadou, aşa cum e obiceiul ardelenesc. Bijuteria o am de la bunica, e moştenire de familie. Şi pentru Oana am pregătit ceva special, tot un obiect din averea familiei pe care şi-l doreşte de multă vreme. E vorba de o piesă de mobilier de prin anii 1900, tot moştenită".

Mai multe articole despre:
copil fetiţă sarcină Mioara Roman Oana Roman