Mesaj cutremurător al lui Irinel Columbeanu la trei săptămâni de la moartea tatălui său
Irinel Columbeanu a vorbit pentru prima dată despre moartea tatălui său, la 3 săptâmâni de la tristul evemiment.
Omul de afaceri şi-a expus gândurile printr-o postare pe o reţea de socializare. Retras complet din viaţa publică, Irinel s-a confesat prietenilor lui din mediul virtual.
”Îmi este încă greu să îmi adun gîndurile şi mai ales să le aştern în scris, după ce acum 23 de zile tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, lumină şi iubire, a părăsit această lume. Consider însă că nu este o impietate din partea mea să-mi manifest astfel prietenilor mei prezenţa, mulţumindu-vă şi răspunzînd în acest mod întrebărilor, direct adresate sau nu, dacă sunt bine” a spus Irinel.
Trăim pe Pământ într-o lume în continuă, drastică şi din ce în ce mai alertă schimbare, în care toate sistemele vitale ale societăţii se remodelează şi la care putem şi noi şi fãrã prea mare efort să ne adaptăm, cu condiţia să o vrem şi să începem schimbarea în bine cu noi, prin noi înşine", a mai zis el.