MENIU

Mădălina Ghenea, apariţie spectaculoasă la San Remo

Mădălina Ghenea

Românca Mădălina Ghenea a atras toate privirile la festivalul de muzică Sanremo, din Italia. Actriţa a fost unul dintre prezentatorii galei, prin care mult-aşteptatul eveniment a debutat oficial. Foarte emoţionată, Mădălina Ghenea le-a spus italienilor că urmărea festivalul încă din copilărie, atunci când locuia în România.

În prima sa apariţie pe scena de la Sanremo, Mădălina Ghenea a fost îmbrăcată într-o rochie lungă, cu imprimeu ce imită blana de tigru.

"Eu priveam acest spectacol când eram mică, acasă, în România, cu mama mea, nu de pe canapea. Locuiam cu toţii într-o cameră. Tata se întorcea obosit de la serviciu, trebuia să se odihnească, deci trebuia să stăm cu urechea lipită de televizor, pentru a auzi muzica.", a spus Ghenea.

Românca a schimbat mai multe ţinute de-a lungul serii. În a doua parte a evenimentului a purtat o rochie strălucitoare şi a ales o coafură retro.

Unul dintre cele mai aşteptate festivaluri din Italia se desfăşoară anual în localitatea Sanremo, din nord-estul ţării. Artişti precum Laura Pausini şi Elton John sunt printre invitaţii de marcă la ediţia din 2016.


În competiţia de anul acesta de la Sanremo sunt 20 de cântăreți italieni consacraţi şi opt artişti noi.

Mai multe articole despre:
manechin foto Mădălina Ghenea San Remo