Lovitură grea pentru un celebru actor american. A fost pus sub acuzare pentru agresiune sexuală
Actorul american Bill Cosby a fost inculpat miercuri pentru o agresiune sexuală din 2004, a cărei victimă este o fostă angajată a Universități din Temple, a anunțat, într-o conferință de presă, Procuratura din comitatul Montgomery (statul american Pennsylvania), informează Reuters, citat de Agerpres.
Celebrul actor, în vârstă de 78 de ani, este acuzat că ar fi comis agresiunea sexuală după ce ar fi drogat-o pe respectiva femeie la reședința lui din Philadelphia. Potrivit procurorilor, în 2015 au apărut noi informații referitoare la acest caz.
Peste 50 de femei au afirmat în ultima perioadă că ar fi fost drogate de Bill Cosby cu zeci de ani în urmă, iar multe dintre acestea au susținut că au fost apoi violate sau agresate sexual, dar apreciatul comic a respins toate alegațiile de acest fel. Este pentru prima dată când el este pus oficial sub acuzare.
Cele mai multe dintre presupusele fapte sunt foarte vechi și nu mai pot fi urmărite în justiție.