Loredana a câștigat procesul cu Gabi Luncă. Suma uriaşă pe care o va plăti regina muzicii lăutăreşti
Veste neplăcută pentru solista de muzică lăutărească. După mai bine de trei ani de procese, Gabi Luncă a pierdut lupta cu Loredana Groza, pe care a acuzat-o că i-a interpretat o piesă din repertoriul ei. Şi a mai ieşit şi-n pagubă. Trebuie să-i plătească divei mai bine de jumătate de miliard de lei vechi, cheltuieli de judecată.
Disputa dintre cele două mari interprete a început în octombrie 2012, când Gabi Luncă (77 de ani) a apelat la judecători pentru a-i face dreptate. Ea a susţinut că Loredana (45 de ani) i-ar fi preluat o piesă, incluzând-o pe albumul “Agurida”, lansat în 2001. Este vorba despre melodia “Cip-Cirip” pe care vedeta Pro TV ar fi înregistrat-o sub numele de “Într-o zi la poarta mea”. Supărată că Loredana nu i-ar fi cerut acordul, şi mai mult, nu i-a dat nici un leu din drepturile de autor, “regina” muzicii lăutăreşti era ferm convinsă că o va face pe cântăreaţă să plătească. După numeroase dovezi, expertize şi zeci de termene de judecată, magistraţii Tribunalului Ilfov au luat ieri o hotărâre. Au respins cererea făcută de Gabi Luncă. Şi, asta nu e tot. Solista de muzică lăutărească nu numai că nu s-a ales cu nimic din acest război pe care îl duce de atât timp, dar s-a trezit că e datoare cu o sumă uriaşă. Ea trebuie să-i plătească Loredanei cheltuieli de judecată în valoare de nu mai puţin de 56.048 lei, potrivit click.ro.