Jean Paler, de patru zile în spital
Jean Paler are în continuare mari probleme de sănătate, după preinfarctul suferit acum doi ani. De patru zile, se află internat la secția de cardiologie a spitalului județean din Brașov.
Click! a aflat în exclusivitate că actorul este internat în prezent. Acest lucru a fost confirmat și de artist.
„De patru zile sunt la spitalul județean Brașov. Am o pneumonie severă. De mine are grijă medicul Elena Bobescu. Doctorii fac tot posibilul pentru mine”, a declarat Jean, pentru Click!
Jean Paler a suferit o operație la inimă în decembrie 2012. Atunci, în urma unui preinfarct, medicii i-au montat stenturi. După această intervenție, actorul ar fi trebuit să aibă grijă de el, dar, când a văzut că prinde puteri, Jean s-a cufundat din nou în muncă. A plecat în turneu chiar și peste ocean, în Canada, dar a fost și pe Litoral, vara aceasta. Artistul a fost nevoit să facă aceste eforturi și pentru a strânge banii atât de necesari pentru a-și putea permite medicamentele. 500 de lei trebuie să cheltuiască în fiecare lună pentru a-și lua rețeta. Pentru că locuiește în Sinaia, singur, Jean nu a apelat la medicii din Capitală, ci a fost internat la Brașov, acolo unde a fost îngrijit și în 2012.