MENIU

Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători. Povestea lui Mihai Leu

Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători. Povestea lui Mihai Leu

Toată viața se luptase să devină campion mondial și, ajuns acolo, dintr-odată se vedea nevoit să renunțe la visul său. În 1997 primea centura WBO la box profesionist, și în 1998 era nevoit să se retragă din cauza unei accidentări la brațul stâng. Când a luat hotărârea, timp de o săptămână n-a putut să închidă un ochi, spune el, dar trebuie „să știi să accepți realitatea, să te poți confrunta cu problemele, să accepți viața reală”. Mihai Leu a înțeles asta și a mers mai departe.

Nu doar mentalitatea de sportiv profesionist format timp de zece ani în Germania l-a ajutat pe Leu să se reinventeze. Soția și fiul i-au fost alături și așa a putut să treacă mai ușor peste probleme. După ce n-a mai putut să boxeze – stând acasă –, n-a acceptat să se resemneze, așa că s-a apucat de raliuri. Tatăl său fusese campion la circuitul de viteză și de la el a moștenit pasiunea pentru mașini.

„Raliul a fost o nouă motivație pentru mine și m-a ajutat să trec mai ușor peste moment.” Ușor nu i-a fost să treacă de la o disciplină sportivă la alta, dar tot el spune că omul trebuie să aibă ambiție și să muncească mult. Așa că s-a ambiționat și după cinci ani de muncă, având o nouă motivație și fiind foarte pasionat, a reușit să câștige titlul de campion național, ceea ce, spune el, i-a dat avânt și mai mare.

Nu știm să folosim modelele pe care le avem

Mihai Leu nu își explică de ce mai mulți oameni de afaceri din România n-au investit în baze sau complexe sportive și bănuiește că s-au orientat către afaceri care să le aducă un profit imediat. El e convins nu numai că sportul este sănătos și bun pentru oameni, ci că poate să devină și o afacere foarte profitabilă. Crede că va mai dura ceva la noi, dar genul acesta de inițiative se vor dezvolta foarte repede. „Sportivii sunt mai visători, nu sunt ei neapărat cei mai buni afaceriști. Dar, plimbându-se prin lume, au înțeles că trebuie să te ocupi și de partea financiară.Eu am avut mulți prieteni care îmi spuneau să am grijă, că banii se cheltuie foarte repede – lucru foarte adevărat.”

Cazurile în care foștii sportivi au probleme de reintegrare profesională sunt tot mai rare și destui devin activi într-un business. Deși nu desfășoară nicio activitate comercială, Leu a investit în terenuri și în spații comerciale în zona sa de baștină, Hunedoara-Deva. Când piața imobiliară s-a prăbușit, s-a văzut nevoit și el să scadă chiriile. „Am căutat să găsim un echilibru, să păstrăm spațiile închiriate, să ne putem desfășura activitatea în continuare.”

Din fericire, lucrurile se mai schimbă, așa că sunt tot mai puține cazuri de sportivi care se retrag în anonimat după perioada competițională și mai puțini cei care pierd, din nepricepere sau nechibzuință, tot ce au acumulat. Există, pe de altă parte, și cazuri excepționale de sportivi foarte buni care reușesc și ca antreprenori.

Citeşte mai mult pe cariereonline.ro

Mai multe articole despre:
raliu Mihai Leu