Inna VORBEŞTE DESPRE CĂSĂTORIE ŞI COPIL. Declaraţii INCREDIBILE
Este iubită, piesele ei sunt ascultate în Europa şi în America Latină, iar viaţa ei pare să fie pe scenă momentan. Inna spune că nu este pregătită, cel puţin deocamdată. să aibă o familie şi copil.
"În momentul de faţă dacă m-aş mărita şi dacă aş face un copil ar fi imatur pentru mine. Eu mereu, încă de când eram mică, faţă de colegele mele de şcoală eram mult mai copilăroasă. Chiar dacă mai am puţin şi fac 28 ani sunt puţin mai întârziată ca şi maturitate. M-am simţi un copil cu copil. Nu îmi trece prin cap să mă căsătoresc şi nici nu aş putea să am grijă de un copilaş deocamdată", a declarat Inna la Pro TV.
Altfel, cântăreaţa a dezvăluit că în culise, înainte de fiecare concert, are câteva mici pretenţii de la organizatori: "Dulciuri şi oglindă, o oglindă cât mai mare, ca să fiu sigură că atunci când urc pe scenă sunt aşa cum trebuie", a mai mărturisit Inna, potrivit libertatea.ro.