Fosta iubită a lui Francois Hollande, MILIONARĂ
Fosta parteneră a preşedintelui Francois Hollande, Valerie Trierweiler, a devenit milionară, la doar 16 zile de la punerea în vânzare a controversatului său volum autobiografic.
Romanul în care Valerie oferă detalii despre relaţia cu preşedintele Franţei s-a vândut până acum în peste 440 de mii de exemplare. Fosta iubită a lui Hollande a câştigat 1,3 milioane de euro, sumă care va creşte considerabil. Romanul de memorii a fost tipărit iniţial în 200 de mii de exemplare. Văzând succesul de care se bucură, editura a mai comandat alte 270 mii de exemplare. Romanul "Mulţumesc pentru acest moment" se vinde cu 20 de euro bucata.