Eurovision 2015: Ce se întâmplă cu Voltaj
România va intra în prima semifinală Eurovision de la Viena, cu numărul de concurs 15, potrivit site-ului oficial al competiției - eurovision.tv.
Anul acesta, concursul Eurovision va avea loc între 19 și 23 mai.
România este reprezentată de trupa Voltaj, cu piesa "De la capăt".
Ordinea în care vor intra în concurs reprezentanții țărilor participante la Eurovision 2015 a fost hotărâtă de producătorii show-urilor de la Viena, potrivit agerpres.ro.
Astfel, în prima semifinală, ordinea de intrare a țărilor participante este următoarea: Moldova, Armenia, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Estonia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Belarus, Rusia, Danemarca, Albania, România, Georgia.
Pentru semifinala a doua, care are loc pe 21 mai, ordinea de intrare în concurs este: Lituania, Irlanda, San Marino, Muntenegru, Malta, Norvegia, Portugalia, Republica Cehă, Israel, Letonia, Azerbaidjan, Islanda, Suedia, Elveția, Cipru, Slovenia, Polonia.
Finala Eurovision se va desfășura pe 23 mai.