DEZVĂLUIRI incredibile despre Michael Jackson
Ron Weisner, fostul manager al cântăreţului Michael Jackson, spune că a organizat un plan în 2006 pentru a îl "răpi" pe megastar, cu scopul de a îl interna apoi într-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente.
Ron Weisner, care a fost managerul cântăreţului în anii săi de glorie, a organizat un plan de salvare a "regelui muzicii pop" în 2006, în perioada în care artistul locuia în Bahrain şi devenise dependent de medicamente, informează Mediafax.ro.
Potrivit unor paragrafe din noua carte scrisă de Ron Weisner, intitulată "Listen Out Loud", managerul american a stat de vorbă cu una dintre surorile starului, La Toya Jackson, şi au plănuit împreună să îl "răpească" pe cântăreţ din reşedinţa exotică în care locuia şi să îl interneze într-o clinică de tratare a dependenţei.
"Exact asta a fost: un plan de a-l răpi din cealaltă parte a lumii, care implica un avion, o clinică de tratare a dependenţei, o echipă de oameni şi mai mulţi bani decât mi-ar plăcea să recunosc", afirmă fostul manager al lui Michael Jackson.
În ciuda faptului că au discutat de 10 ori împreună detaliile acestui plan, în decurs de un an, în cele din urmă La Toya Jackson l-a contactat în ultima clipă pe Ron Weisner, cerându-i să anuleze acea "răpire".
"Privind retrospectiv, ar fi fost probabil mai bine dacă l-am fi răpit, aşa cum mi-a spus unul dintre avocaţii mei. A existat însă şi o întrebare, legată de felul în care justiţia ar fi privit fapta noastră, pe care ar fi considerat-o mai degrabă o răpire decât o încercare de ajutorare a unui coleg", spune Ron Weisner.
Ron Weisner, care a fost managerul altor doi cântăreţi celebri, Paul McCartney şi Madonna, spune că a fost concediat în acea epocă de tatăl megastarului, Joe Jackson, şi că nu l-a mai văzut pe cântăreţ până în 2009.
Ron spune că l-a întâlnit pentru ultima oară pe Michael Jackson la Staples Center din Los Angeles, cu doar câteva zile înainte de moartea artistului.
"Nu mai arăta ca un om sănătos cam de multă vreme, dar atunci ajunsese deja într-o situaţie mult mai gravă. Mi-am spus: «Arată ca un prizonier de război». Avea acea privire în ochi. O privire de resemnare, o privire care spunea: «Totul s-a terminat». Şi asta mi-a rupt inima", a adăugat fostul manager al megastarului.
Cartea "Listen Out Loud" va fi lansată în Statele Unite pe 3 iunie.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.