Cum răspund Angelina Jolie şi Brad Pitt la criza imigranţilor. Gestul impresionant pe care îl fac
Actorii Brad Pitt şi Angelina Jolie vor adopta un copil orfan din Siria, demersurile în acest sens fiind deja demarate.
Actorii americani Brad Pitt şi Angelina Jolie vor să adopte un copil sirian. Cuplul a început deja demersurile pentru acest proces, după o lungă discuţie pe această temă.
Artista în vârstă de 40 de ani, care este și ambasador al bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), a efectuat numeroase vizite în zonele de conflict și în tabere de refugiați și a lansat apeluri de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu problemele acestora, scrie Agerpres.
Recent, ea a susţinut un discurs emoţionant la ONU, referitor la drama sirienilor care au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a-şi salva vieţile.
Mai mult, vedeta a întâlnit nişte copii sirieni şi aşa a decis să adopte unul dintre ei.
Acesta ar fi al patrulea copil adoptat de vedetă; ea a mai adoptat un fiu din Cambodgia, unul din Vietnam și o fiică din Etiopia. Totodată, ea este și mama naturală a trei copii: micuța Shiloh Nouvel și gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline.
Familia Jolie-Pitt ar urma să aibă un nou membru, din Siria, peste patru sau cinci luni, mai precizează sursa citată.