MENIU

Cum arată soţia şi fiul lui Mircea Cărtărescu. "Sunt un om foarte, foarte norocos"

Mircea Cărtărescu, câştigătorul premiului de stat al Austriei pentru literatură europeană pe 2015

Poetul şi scriitorul Mircea Cărtărescu a postat pe contul personal de Facebook o fotografie cu soţia lui, dar şi una cu fiul lor, Gabriel.

Autorul a publicat o poză cu soţia lui, Ioana, cu ocazia aniversării căsătoriei lor.

"Facem azi (7 martie, n. red) 14 ani de căsătorie şi încă nu-mi vine să cred că suntem împreună, Ioana. Sunt un om foarte foarte norocos", a scris Cărtărescu pe reţeaua de socializare.

De asemenea, cu doar câteva zile înainte, de ziua de naştere a fiului lui şi al Ioanei, Gabriel, scriitorul a postat şi o fotografie cu adolescentul.

"La mulţi ani, Gabriel! Sunt tare mândru de tine!", a scris el alături de imagine.

Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie s-au cunoscut în anii '90, când fiecare dintre ei era implicat în alte relaţii. După o vreme, cei doi s-au despărţit de partenerii lor de atunci, iar mai târziu s-au căsătorit.

Ioana şi Mircea Cărtărescu au împreună un fiu. Pe de altă parte, poetul mai are o fiică din mariajul anterior.