Ce spune ziua de naştere despre comportament şi personalitate
Astrologii se numără de obicei printre puţinii care cred în legătura dintre ziua de naştere a unui om şi comportamentul acestuia. Însă, potrivit unor cercetări recente, a fost evidenţiată ştiinţific o legătură între comportament şi data naşterii.
Cercetătorii de la Universitatea Semmelwis din Budapesta au făcut un studiu în cazul a 366 de studenţi maghiari, descoperind că cei care s-au născut vara sunt mai predispuşi schimbărilor de dispoziţie când devin adulţi. Cei născuţi iarna sunt mai puţin predispuşi să dezvolte un comportamnt irascibil. Oamenii născuţi primăvara au mari şanse să aibă un comportament foarte optimist, în tip ce aceia care s-au născut toamna sunt mai puţin predispuşi la depresie, notează Mediafax.ro.
“Studiile biochimice au demonstrat că anotimpul naşterii influenţează anumiţi neurotransmiţători, cum sunt dopamina şi serotonina, acest lucru putând fi remarcat chiar şi la vârsta adultă”, potrivit conducătorului studiului, asistentul universitar Xenia Godna. Anotimpul naşterii poate avea un efect pe termen lung, relevă studiul.
Aceşti neurotransmiţători au rol în reglarea unor procese cognitive cum ar fi emoţia şi stimularea, influenţând dispoziţia, astfel că cercetătorii consideră că în acest fel pot fi influenţate anumite tipuri de comportament.
Studiul nu a urmărit participanţii pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel că este nevoie de mai mute studii pentru a determina exact cât de puternică este legătura între tipul de comportament şi ziua de naştere.
“Deocamdată nu putem spune nimic despre mecanismele implicate. Încercăm să aflăm dacă există markeri genetici care au legătură cu anotimpul naşterii şi schimbările de comportament”, explică Gonda.
Desigur, anumiţi factori timpurii care sunt legaţi de anotimp, cum ar fi hrana specifică sezonului, activitatea fizică depusă de mamă, temperatura şi agenţii de mediu, pot influenţa, mai târziu, comportamentul.