Ce s-a ales de Mihaela Tatu în 2024. Vedeta a mărturisit de ce se teme cel mai mult
Mihaela Tatu, una dintre cele mai cunoscute personalități din showbiz-ul românesc, a vorbit deschis despre frica de moarte și cum pierderile suferite în familie i-au marcat profund existența. Într-un interviu sincer acordat în cadrul podcastului „Universul Parental”, vedeta a împărtășit câteva dintre cele mai intense și personale momente ale vieții, momente care au făcut-o să aprecieze cu adevărat fiecare zi.
Mihaela Tatu a fost devastată după moartea părinților săi
Mihaela a povestit că moartea părinților săi a fost un punct de cotitură în relația ei cu propria mortalitate. „Nu am avut criză din asta. Când a murit tata, s-a întâmplat exact acum 24 de ani, m-a durut sufletul, am plâns, pentru că noi am avut o relație specială. Când a murit mama, am plâns, am intrat în panică, pentru că eu eram următoarea generație. Eu urmam. A fost prima dată când mi-a fost frică de moarte. Trecusem și prin operația de fibrom, trecusem prin accidente, dar nu atât de tare ca atunci când a murit mama.
Atunci a apărut prima criză. După care a murit sora mea și a murit și fratele. Când au murit amândoi, eram trecută de 50. Nu mi-a fost frică de vârsta de 50. Nu am stat să mă gândesc, niciodată nu m-am gândit la vârsta de 50-60, cine a avut timp să stea să se gândească” a mărturisit Mihaela.
Mihaela Tatu se teme de moarte
Tragedia a continuat să o urmărească pe Mihaela când și sora, și fratele ei au decedat, conform click.ro. Aceste pierderi consecutive au intensificat sentimentele sale de frică și conștientizare a propriei mortalități. Cu toate acestea, această confruntare constantă cu moartea a adus și o schimbare în perspectiva sa asupra vieții.
Deși aceste experiențe au fost profund dureroase, ele i-au oferit și o nouă perspectivă asupra vieții. Mihaela Tatu a ales să trăiască fiecare moment la maximum, conștientă că fiecare zi este un dar. „N-am timp, am foarte multe de făcut, însă atunci m-am gândit prima dată la moarte, mai mult decât înainte.
Cu cât mă gândesc mai mult la acel moment, pentru că știu cât e în spate, dar nu știu cât e în față, pentru că se poate întâmpla oricum, cu atât prețuiesc mai mult fiecare zi. Dacă mai am două săptămâni de trăit, păi în alea două săptămâni cu atât fac mai multe lucruri pe care nu le-am făcut, sunt recunoscătoare, mă bucur și citesc. Cu cât citesc mai mult, cu atâta îmi dau seama că nu știu foarte puține lucruri. Am avut o perioadă a dezvoltării personale și au venit informații dintr-o parte și din altă parte. Am fost și în echipa lui Tony Robbins, la Londra, chiar dacă nu știam foarte bine engleză, le-a plăcut energia mea. M-au invitat și am făcut parte din echipa lui. Foarte multe am învățat atunci”, a împărtășit vedeta.
Pentru Mihaela, aceasta nu este doar o luptă personală, ci și o sursă de inspirație și motivație. Ea își folosește experiențele pentru a educa și a inspira pe alții, participând la seminarii de dezvoltare personală și lucrând alături de nume mari din industrie, cum ar fi Tony Robbins.