MENIU

Carmen Harra a făcut infarct într-un avion spre Los Angeles

Carmen Harra a făcut infarct în avion

S-a zbătut între viaţă şi moarte zilele trecute, pentru câteva ore bune, la peste 10.000 de metri altitudine, în timp ce stewardesele încercau să-i acorde primul ajutor. Aproape fără suflare la aterizarea avionului în Los Angeles, Carmen Harra a fost internată de urgenţă la terapie intensivă.

Resuscitată de medici, prezicătoarea Carmen Harra a aflat că suferise un infarct, însă nu a obţinut niciun diagnostic clar. Cum problemele de sănătate s-au agravat, Carmen Harra a ajuns, timp de câteva zile la rând, la camera de gardă cu ameţeli, dureri puternice de cap şi de inimă. În urma analizelor amănunţite şi repetate, specialiştii au descoperit problema unde se aşteptau mai puţin, scrie Ziarul Ring

Coşmarul a durat trei săptămâni, timp în care scriitoarea fie a mers singură la Urgenţă, fie a fost luată cu Salvarea. "Totul a început din senin... Ameţeam, îmi amorţeau mâinile şi picioarele, inima parcă stătea să-mi sară din piept, nu mai vedeam... Aveam când tensiune foarte mare, când una foarte mică, extreme care pot duce la accidente vasculare mortale. Mă durea tot corpul şi simţeam că totul se sfârşeşte. Ştiam că am o problemă de sănătate, dar medicii îmi repetau că n-am nimic. După zeci de teste, au descoperit că totul era din cauza unei artere de la rinichiul stâng. Aceasta se strangulase şi nu mai iriga organul cu sânge. Am luat pastile, însă degeaba. Medicii mi-au spus că singura mea şansă rămâne operaţia", a declarat Carmen Harra. 

Cum nu a ajuns niciodată pe masa de operaţie, Carmen Harra s-a temut de intervenţia chirurgicală, mai ales că implica riscuri majore. "M-am obişnuit cu gândul că aş putea muri în primele 30 de zile după operaţie, dar totodată ştiam că nu e timpul meu să mor... Am ajuns la spital, înainte de operaţie mi-au refăcut analizele şi... surpriză. Medicul mi-a spus că nu a mai întâlnit un asemenea caz: artera s-a deblocat ca din senin şi n-am mai avut nevoie de nicio intervenţie. Pentru mine a fost un adevărat miracol... În trei săptămâni puteam muri în orice secundă şi totuşi am scăpat fără operaţie. Acum mă refac şi pe zi ce trece mă simt tot mai bine. Am speriat-o rău pe fiica mea, Alexandra", a mărturisit scriitoarea. 

Mai multe articole despre:
ghicitoare Carmen Harra prezicătoare