Bat clopotele de nuntă. O vedetă a acceptat cererea în căsătorie!
Cântăreaţa Nicole Scherzinger, care a făcut parte din grupul Pussycat Dolls, a acceptat în cele din urmă să se căsătorească cu pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton, după ce refuzase anterior trei cereri în căsătorie ale acestuia, potrivit unor surse.
Cele două vedete, care s-au împăcat la sfârşitul anului trecut, urmează să căsătorească în vara acestui an şi vor locui în conacul pe care Lewis Hamilton îl deţine în Elveţia, citate de dailymail.co.uk.
"Lewis face tot ce poate pentru a ascunde această informaţie, dar, altfel, este absolut încântat", a declarat o sursă pentru Daily Star. "A cerut-o în căsătorie, cu un genunchi pe sol, iar Nicole a acceptat în cele din urmă", a declarat o sursă, pentru Daily Star.
"Ei vor să locuiască împreună în Elveţia şi să călătorească împreună atunci când Lewis participă la curse. Desigur, cariera ei va trebui să treacă pe locul al doilea pentru o vreme, însă ea este dispusă să îl susţină atunci când se află pe pistă. Este planul ideal pentru ei, iar acest plan va duce la o nuntă, la vară, în august, atunci când Lewis îşi va lua o vacanţă de trei săptămâni din circuitul F1", a adăugat aceeaşi sursă.
Relaţia lor de cinci ani părea că a ajuns la final în iulie 2013, la scurt timp după ce Nicole Scherzinger a susţinut un turneu în Marea Britanie, alături de Gary Barlow, Sharon Osbourne şi Louis Walsh pentru a participa la audiţiile live de la emisiunea "X Factor".
"Nu am o relaţie", spunea Scherzinger, în vârstă de 35 de ani, în noiembrie 2013. "Nu puteam să mă gândesc la asta. Absolut deloc. Trebuie să fii mai întâi fericit cu tine însuţi înainte de a fi fericit alături de cineva", a spus cântăreaţa.
Însă primul semn al reconcilierii dintre ei a venit o lună mai târziu, când Lewis Hamilton, în vârstă de 29 de ani, a fost văzut în parcarea unui hotel în care era cazată cântăreaţa.
Între timp, cei doi nu au mai ascuns faptul că s-au împăcat, iar pilotul britanic a publicat de curând o fotografie în care apare alături de iubita sa, în timpul unei vacanţe romantice la Roma.