Arabia Saudită a interzis vânzarea trandafirilor roşii de Valentine's Day
Angajaţii din florării şi magazine au fost somaţi să scape de toate cadourile sau florile care ar putea să amintească de Valentine's Day. Până şi hârtia roşie de împachetat a dispărut din magazine.
Trandafirii roşii au început să se vândă pe sub mână, la preţuri destul de piperate. Îndrăgostiţii cu dare de mână au găsit însă şi o altă metodă de a evita restricţiile. Pleacă de Ziua îndrăgostiţilor în ţări ceva mai puţin conservatoare, cum ar fi Bahrein şi Emiratele Arabe Unite.
Autorităţile saudite susţin că Ziua Îndrăgostiţilor încurajează relaţiile pre-maritale dintre femei şi bărbaţi, care sunt aspru pedepsite în regat.