Anunţul neaşteptat făcut de Julio Iglesias. "Acesta este ultimul"
Cântăreţul spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 72 de ani, a anunţat că "Mexico" este ultimul său album înregistrat în studio.
Cântăreţul spaniol Julio Iglesias a anunţat că albumul „Mexico” este cel din urmă înregistrat în studio. Artistul în vârstă de 72 de a explicat că nu mai are disponibilitatea de a petrece un an şi jumătate într-un studio pentru un disc.
Cu toate acestea, solistul a precizat că va continua să urce pe scenă şi să susţină concerte „până la vârsta de 150 de ani”, scrie 7 News.
„Acesta este ultimul meu album înregistrat în studio. Retragerea mea din studio o fac în principal pentru că nu am un an şi jumătate la dispoziţie pentru a sta în studio, aşa cum durează de obicei realizarea unui album”, a declarat Iglesias.
„Dar nu voi renunţa la muzică decât dacă viaţa sau oamenii mă vor forţa. Vreau să cânt până la vârsta de 150 de ani”, a adăugat el.
Julio Iglesias este unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi de muzică latino, cu poste 300 de milioane de albume vândute de-a lungul carierei sale.