MENIU

Andreea Marin nu se mută în Turcia din cauza lui Ștefan Bănică

Andreea Marin a fost pusă în situația de a alege dacă se mută în Turcia, cu noul soț, sau rămâne aici, să-i fie aprope șiȘtefan Bănică. Evident, vedeta a ales să rămână în preajma fostului soț. Motivul?

Problemele de sănătate cu care Andreea Marin s-a confruntat, în urmă cu câțiva ani, la coloană și-au găsit rezolvare în Turcia și tot acolo vedeta l-a cunoscut pe medicul Tuncay Öztürk, care între timp i-a devenit soț. 

De dragul prezentatoarei TV, fizioterapeutul s-a mutat în România, unde își exercită meseria și unde s-a remarcat ca profesionist. “Dragostea ne face să mutăm munții uneori, așa e”, a spus Andreea Marin, fiindu-i recunoscătoare partenerului de viață pentru gestul făcut. Dacă el a putut să se rupă de țara natală, Zânei i-ar fi imposibil. Și, spre norocul ei, Tuncay nu a lansat vreodată o astfel de ipoteză. 

“Nici prin minte nu îi trece. S-a adaptat atât de bine în România, deja construim împreună o nouă afacere aici și el e foarte apreciat în munca lui, îi merge bine, nici nu se gândește. Îi place în România și aici își dorește să rămână”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Marin. Ea mergea destul de des în vacanțe în Turcia și, de când și-a oficializat relația cu Tuncay, vedeta are grijă să își viziteze periodic rudele. Se simte bine acolo, este înconjurată cu dragoste de socri, dar de trăit acolo nu ar putea. “Eu nu m-aș muta în primul rând pentru că o am pe Violeta, ea trebuie să fie și aproape de tatăl ei, nu doar de mine, e firesc”, a conchis ea, fiind atentă ca relația copil – părinte să fie una strânsă, chiar dacă ea și Ștefan Bănică Jr au divorțat și fiecare și-a refăcut viața.

Sursa: libertatea.ro