Al Bano, pe aceeaşi scenă cu Conchita Wurst
Celebrul cântăreţ Al Bano s-a aflat pe aceeaşi scenă cu Conchita Wurst, care a câştigat concursul Eurovision 2014, cei doi participând, în urmă cu câteva zile, la evenimentul Starnacht am Wörthersee, care a avut loc în Austria şi unde au mai concertat şi alţi artişti, informează un comunicat.
Peste 10.000 de persoane au asistat, în urmă cu câteva zile, la evenimentul Starnacht am Wörthersee (Noaptea Stelelor), care a avut loc în Wörthersee, Austria, şi unde au concertat, printre alţii, Helene Fischer, The Common Linnets, Petra Frey, Peter Kraus, Roland Kaiser, Jan Smit, Marco Angelini, Herzdame, Tagträumer, scrie Mediafax.ro.
De la eveniment a lipsit însă Romina Power, cea care va cânta împreună cu Al Bano la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 noiembrie, la 15 ani de la divorţ şi la aproape două decenii de când cei doi au renunţat la a mai împărţi scena, informează organizatorii evenimentului din Capitală, Project Events.