Actor cunoscut, acuzat că și-ar fi ucis soția. Riscă 40 de ani de închisoare
Actorul american Michael Jace, cunoscut din serialul polițist 'The Shield', este judecat pentru uciderea fără premeditare a soției sale, într-un proces care a avut loc în Los Angeles. El este acuzat că a tras cu pistolul în soția sa în fața celor doi copii ai lor minori, relatează AFP.
Actorul, în vârstă de 53 de ani, care a apărut și în filmele 'Forrest Gump' sau 'Boogie Nights', riscă 40 de ani de închisoare. El își va primi sentința la 10 iunie.
Procuroarea Tannaz Mokayef a declarat în fața juraților că Michael Jace era "obsedat" de soția sa, April, care încercat de câteva ori să se despartă de el și pe care actorul o acuza că îl înșeală.
Avocații lui Michael Jace au admis că actorul a tras de două ori în soția sa, la 19 mai 2014, când aceasta s-a întors cu spatele, dar susțin că acesta este vinovat doar de omucidere involuntară.
Fiul de zece ani al cuplului, Nehemiah, a povestit că tatăl lor i-a spus mamei lor — fostă campioană de atletism: "Dacă îți place să alergi, atunci du-te la Paradis", după care a a tras asupra ei.
Michael Jace declarase poliției că după o dispută cu soția lui a vrut să o împuște în picior, fără să aibă intenția să o ucidă. El a declarat de asemenea că se afla sub influența alcoolului.
Potrivit tribunalului, cei doi soți schimbaseră peste o sută de mesaje pe telefon în acea zi, iar într-unul dintre ele, April Jace mărturisea că îi este frică să se întoarcă acasă.