MENIU

Seceta extremă face ravagii în Spania. Fermierii sunt disperați

Spania se confruntă cu una dintre cele mai severe secete din istorie! După patru ani în care a plouat foarte puțin, sudul și nord-estul țării se află într-o situație critică, cu restricții severe pentru locuitori.

Autoritățile cer ajutor internațional, iar experții avertizează că situația se va agrava dacă nu vor fi ploi semnificative. 

Resurse limitate de apă într-una dintre cele mai importante țări

Regiuni precum Andaluzia și Catalonia sunt la un pas de o criză totală. Rezervoarele de apă din aceste zone sunt aproape goale. La nivel național, capacitatea de umplere a rezervoarelor este de 48%.

„Da, seceta ne-a copleșit total, deoarece cheltuim mulți bani pentru hrana animalelor, iar câmpul nu are nimic, nimic, nimic!”, spune un fermier din Andaluzia.

„Ei bine, trebuie să ne obișnuim cu faptul că secetele vor fi mai frecvente și mai intense. Asta ne spun modelele care prezic impactul schimbărilor climatice, iar în Peninsula Iberică se va întâmpla tot mai des și secetele vor fi mai dificil de gestionat.”, a transmis Rafael Seiz, reprezentant WWF Spania.

Ce măsuri au luat autoritățile ca să facă față secetei

Autoritățile din Andaluzia au impus deja măsuri drastice, și au limitat consumul de apă la doar 180 de litri pe cap de locuitor, în încercarea de a preveni un colaps total al resurselor. Președintele regiunii, Juanma Moreno, a cerut Uniunii Europene resurse suplimentare pentru a dezvolta infrastructuri moderne care să permită captarea și reutilizarea fiecărei picături de apă.

„Avem personalitate, avem strategie și avem o bătălie de dat, pe care o vom câștiga. Sunt încrezător în această perioadă de cinci ani în care ne vom lupta pentru ca Uniunea Europeană să finanțeze în cele din urmă proiectele legate de apă de care are nevoie pământul nostru.”, a declarat Juanma Moreno,  președintele Guvernului Regional al Andaluziei.

Între timp, guvernul catalan avertizează că în primăvara anului 2025 situația s-ar putea agrava dacă ploile din acest sezon nu vor fi suficiente. Experții spun că seceta din Catalonia este cea mai severă din istoria recentă, iar creșterea temperaturilor, cauzată de schimbările climatice, agravează și mai mult frecvența secetelor.