MENIU

Și animalele de companie pot răci! Semnele pe care nu trebuie să le ignori

Animale de companie/ Foto: unsplash.com

Răcelile la animale pot lua forma cistitelor, manifestate prin greutate la urinare, urinare cu sânge sau în episoade dese şi cantităţi mici.

 La pisici, nu confundaţi aceste episoade cu obstrucţiile urinare ce pot pune în pericol viaţa animalului. Tot termenul de răceală îl folosim şi în cazul afecţiunilor digestive acute, manifestate mai ales prin diaree.

„Aceste «răceli» pot fi întâlnite la câini, pisici, păsări de colivie, porcuşori de guineea, hamsteri, dihori şi alte animale ţinute în casă”, aflăm de pe site-ul medicului, doctor-vet.ro.

Dacă tu nu le poţi da animalelor răceala ta, ele, în schimb, îţi pot transmite anumite bacterii care produc o infecţie suplimentară, atunci când eşti răcit, agravându-ţi boala. Clamidia se poate transmite şi de la păsările de colivie, dând nişte simptome asemănătoare gripei.

Ce tratament foloseşti pentru animale

Foarte mulţi stăpâni de animale fac greşeala ca, atunci când le văd „răcite”, să le trateze cu medicamente clasice, de uz uman. Însă o doză de paracetamol, aspirină, ibuprofen, algocalmin sau diverse antibiotice pot duce la îmbolnăviri grave şi chiar la deces. Organismul lor este diferit de al nostru, are alte nevoi şi este, în primul rând, mai mic. Totuşi, ce poate face stăpânul?

„Să-l ferească pe animal de curenţi reci de aer, umiditate excesivă, temperatură scăzută. În cazul rinitelor sau afecţiunilor respiratorii, să-i ofere o hrană gustoasă, pe care o preferă, pentru că în această perioadă animalul poate avea simţul olfactiv afectat şi să nu recunoască alimentele «prin miros». Doar în caz de diaree putem folosi ceai de mentă, care îi va calma într-o oarecare măsură colicile. În cazul unei infecţii bacteriene vom folosi antibiotice, iar în cazul unei infecţii virale se vor aplica intraocular creme antivirale. Animalele nu au nevoie neapărat de lichide calde, doar de apă proaspătă la discreţie”, spune medicul veterinar Daniel Lescai.

Totuşi, cea mai bună soluţie pentru sănătatea lor este prevenţia, prin asigurarea unui mediu de viaţă curat, o hrană bună, controale periodice la medic, vaccinare şi deparazitare.

Sursă text: Click.ro