Puiul de pinguin, vedetă în online. Pesto este de două ori mai mare decât părinții săi
Un pui de pinguin imperial aflat într-un acvariu din Australia a devenit vedetă pe internet! Are doar nouă luni, însă Pesto cântărește deja de două ori mai mult decât părinții săi la un loc, care au fiecare doar câte 11 kilograme.
Dieta lui Pesto, care seamănă cu o minge mare de puf maro, include până la 25 de peștișori pe zi. Reprezentanții acvariului spun că se așteaptă ca pinguinul să crească și mai mult în perioada următoare, dar că este deja cel mai mare exemplar care a trăit vreodată acolo.
Surpriză la grădina zoologică! Doi „urși panda” au început să latre în fața vizitatorilor - VIDEO
Mai mult, îngrijitorii dau asigurări că starea sa de sănătate este una foarte bună și pun mărimea sa neobișnuită pe seama moștenirii genetice.
Unul dintre videoclipurile în care apare pinguinul a strâns peste 4 milioane de vizualizări pe internet.
Pesto își va schimba puful cu penele de adult în curând. După aceea, apetitul său pentru pește va scădea, spun specialiștii.