MENIU

Povestea Soniei. Casuță nouă pentru o vidră din Horezu rămasă orfană din cauza unei viituri - VIDEO

Micuța Sonia este acum îngrijită de voluntarii unei asociațiii din Vrancea. Vizuina i-a fost distrusă de apele învolburate ale unui pârâu de munte în urma ploilor abundente, iar familia sa a dispărut.

Centrul pentru Salvarea și Reabilitarea Faunei Sălbatice al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) din Crângul Petrești, județul Vrancea, a devenit noul cămin al unui pui de vidră venit tocmai de la Horezu (județul Vâlcea).

Casa puiuțului, o femelă, a fost luată de apele învolburate ale unui pârâu de munte în urma ploilor abundente, iar familia sa a dispărut. 

Micuța orfană, pe care voluntarii ACDB au botezat-o Sonia, a fost salvată și a ajuns imediat la centrul de lângă Focșani unde va fi îngrijită cu mare atenție până la eliberarea sa în natură. Ca să prindă puteri, Sonia va avea un regim bazat pe pește și se va „antrena” zilnic pentru momentul în care va fi din nou în sălbăticie.

„Puiul de vidră a fost evaluat medical și este bine îngrijit și hrănit cu lapte. După ce va trece la o dietă specifică bazată pe pește, va fi transferată într-un spațiu adecvat în care nu va avea contact cu oamenii și va trece printr-un program de sălbăticire adaptat acestei specii, astfel încât să poată ajunge din nou în natură. Mulțumim celor care au încredere în noi și aduc rapid animalele sălbatice pentru a fi îngrijite, tratate și reabilitate pentru a ajunge repede înapoi în natură!”, au spus specialiștii ACDB Focșani.

Voluntarii asociației au mai salvat un pui de vidră năpăstuit în 2016, scăpat de la moarte de un localnic din zona Vatra Dornei, de nişte copii care i-au ucis familia cu pietre crezând, probabil, că au de a face cu şobolani.