MENIU

De ce vor câini să ne lingă pe gură? Ce semnale ne transmit prietenii canini

Tendința câinilor, mai ales a puilor, de a ne "săruta" pe gură cu limba este un comportament foarte natural. Practic, cei mici nu fac să repete gestul de afecțiune pe care au avut și ei parte de la mama lor. 

Mai mult, când te sărută, câinele practic află ce ai făcut de când nu l-ai mai văzut, pe unde ai fost, eventual ce ai mâncat, dacă ai interacționat cu alte animale. Gurile și nasul câinilor sunt foarte sensibile, iar câinii își folosesc simțul gustului și al mirosului pentru a afla tot felul de informații utile, potrivit Wagwalking.

Așadar, linsul pe gură este și o manifestare de afectivitate și socializare, dar și de informare. Dacă înțelegi acest lucru, este mai simplu să decizi daca-ți lași companionul patruped să se manifeste în acest fel. Evident, talia are legătură directă, pentru că nu este chiar confortabil să fii spălat pe față de un ciobănesc, de exemplu.

Mai avem și situația în care linsul poate deveni un comportament obsesiv, iar acesta trebuie descurajat. Urmăriți-vă câinele cu atenție și nu-l pedepsiți fără a face acest lucru, pentru că manifestările sale pot fi cauzate de anxietate, iar o sancțiune n-ar face decât să înrăutățească lucrurile.

Există mai multe motive sociale care ar putea face câinele tău să se simtă nesigur: schimbarea reședinței, poate o schimbare în familie sau semnele unei boli în stare incipientă. Dacă sunteți îngrijorat, cereți ajutorul unui veterinar sau unui comportamentist animal.

Mai multe articole despre:
caini lins pe gură pericol bacterii microbi