MENIU

Hachiko de România. Un cățel își așteaptă stăpânul mort în fața unei biserici părăsite din Bistrița-Năsăud

Un cățel din localitatea bistrițeană Teaca este protagonistul unei povești triste, ce amintește de arhicunoscutul Hachiko, un câine din Japonia care și-a așteptat în gară, timp de zece ani, stăpânul care a murit în timp ce revenea acasă. Aproape la indigou, cățelului din Teacă stă de 3 ani în fața ușii unei biserici părăsite, așteptându-și stăpânul mort, fostul clopotar. 

„Despre loialitatea necondiționată, care nu ține cont de despărțire, de moarte, vreau să vorbesc azi. (...) Voi spune câteva cuvinte despre cățelul care și-a găsit, în ultimii trei ani, adăpost în nava bisericii. De când fostul lui stăpân, clopotarul, a decedat, cățelul îl tot așteaptă. Zi de zi este în ușa bisericii. Când este ger, se strecoară în naos și…poate că doar el mai aude sunetul de orgă, clopotele, pe care le trăgea la ore fixe, stăpânul lui…

Toți cei care trecem pe acolo, grăbiți sau la plimbare, îi știm povestea. Îl hrănim și vorbim cu el, dar nu ne permite să-i invadam teritoriul. El îl așteaptă pe clopotar și ziua și noaptea. Biserica părăsită de oameni are un suflețel," a explicat scriitoarea Melania Cuc pe pagina sa de Facebook.

Biserica evanghelică din Teaca a fost construită în secolul al XIV-lea, în stil gotic, cu trei nave, cor și absidă poligonală cu contraforturi. Navele laterale păstrează elemente gotice cu bolți în cruce pe ogive, în timp ce bolta centrală a fost refăcută în stil baroc la 1753, iar corul a fost reconstruit pe vechiul traseu la 1909, scrie Bistriteanul.

 

Povestea câinelui din Bistrița-Năsăud amintește de cea a lui Hachiko, un câine din rasa Akita Inu, care timp de aproape 10 ani și-a așteptat în gară stăpânul, care a murit în tren, în urma unui accident vascular. Povestea emoționată a fost ecranizată, cu Richard Gere în rolul principal.

Mai multe articole despre:
catel biserica parasita bistrita stapan mort