MENIU

Câinele și bradul de sărbători. Cum evităm un Crăciun de coșmar

Decorarea casei cu ocazia Sărbătorilor de iarnă îi pune pe stăpânii de câini și pisici în fața dilemei legate de cât de multe amenajări pot face fără a sta cu grija că prietenii blănoși vor face prăpăd. Specialiștii în comportament animal atrag atenția că nu trebuie să lăsăm totul pe seama animalelor și să dăm vina pe ele, ci să înțelegem modul în care reacționează la anumiți stimuli și să facem în așa fel încât să nu le provocăm.

Așadar, ce decorațiuni de Crăciun sunt de evitat sau trebuie astfel instalate încât să nu avem probleme cu câinii?

INSTALAȚIILE DE ILUMINAT

Dacă intenționați să aprindeți lumini ca parte a decorațiunii de sărbători, trebuie să țineți cont cât de periculoase pot fi pentru prietenii canini. Câinii ar putea dori să roadă cablurile, dacă se află într-o zonă ușor accesibilă, așa că fie izolați porțiunea respectivă, fie le plasați în așa fel încât patrupedele să nu ajungă la ele.

BRADUL DE CRĂCIUN

Este, fără îndoială, stresul principal al stăpânilor de animale, mai ales dacă nu înțelege exact nevoile acestora sau nu au experiența necesară. Ca idee generală, dacă în casă există un câine energic căruia îi place să sară, e bine ca bradul să nu fie într-un loc unde are acces în permanență. Un brad doborât aduce probleme și riscuri suplimentare atât pentru animal, cât și pentru copii, mai ales dacă sunt mici. Cea mai proastă ideea, dacă plecați de acasă, este să lăsați câinii și bradul împreună.

ORNAMENTELE "COMESTIBILE"

Majoritatea ornamentelor de casă sunt făcute din zahăr și toxine, mai ales dacă mai includ și lipici. Dacă doriți să vă mențineți tradiția de a vă crea propriile ornamente de sărbători, luați în calcul și reacțiile firești ale animalului, așa că agățați-le cât mai sus în bradul de Crăciun, astfel încât câinele dumnevoastră să nu le ajungă.

BETEALA, ATRACȚIA POTENȚIAL LETALĂ

Beteala pentru pomul de iarnă este unul dintre accesoriile cele mai periculoase pentru animalele de casă. Prin faptul că strălucește și se mișcă sub efectul curenților de aer reprezintă o atracție permanentă, așa că orice câine sau pisică va încerca să muște din ghirlandele de beteală. De aceea, este de preferat să o folosiți cu moderație și în zone la care animalele nu pot ajunge sau să nu o folosiți deloc. Un câine care înghite o bucată de betea riscă să facă ocluzie intestinală și chiar decesul.

Mai multe articole despre:
caini pisici brad de craciun globuri lumini